Ce sunt infecțiile respiratorii și pe cine afectează?


Infecțiile de tract respirator afectează sinusurile, gâtul, căile respiratorii și plămânii. De obicei, sunt cauzate de virusuri, dar pot fi determinate și de bacterii. Acest tip de afecțiuni este cel mai des întâlnit in sezoanele de tranziție, în special în perioada rece a anului.

Există două categorii de infecții de tract respirator:

  • infecții de tract respirator superior
  • infecții de tract respirator inferior

Tractul respirator superior include sinusurile, pasajele nazale, faringele și laringele. Aceste structuri dirijează aerul pe care îl respirăm din exterior către trahee și în cele din urmă, spre plămâni, pentru ca respirația să aibă loc. Infecția căilor respiratorii superioare este un proces infecțios al oricăreia dintre componentele căilor respiratorii superioare.

Infecția zonelor specifice tractului respirator superior poate fi denumită în mod specific. Exemple pot include: rinita (inflamația cavității nazale), infecția sinusală (sinuzita sau rinosinuzita), inflamația sinusurilor situate în jurul nasului, răceala obișnuită (nazofaringită), inflamația faringelui, uvulei și amigdalelor, epiglotită (inflamația porțiunii superioare a laringelui sau a epiglotei), laringită (inflamația laringelui), laringotraheită (inflamația laringelui si a traheei) si traheită (inflamația traheei).

Infecțiile tractului inferior se referă la afectarea căilor respiratorii inferioare și a plămânului și se împart în:

  • Traheobronșita
  • Bronșita
  • Pneumonia
  • Abcesul pulmonar
  • Empiem

Factori declanșatori:

  • Viruși
  • Microbi
  • Fungi
  • Paraziți

Rinofaringita


Rinofaringita este un proces inflamator infecțios de etiologie virală, localizat la nivelul mucoasei nazofaringiene. Procesul inflamator este mult mai extensiv la copil decât la adult, afectând frecvent sinusurile și urechea medie.

Cauzele rinofaringitei

Cauza principală este reprezentată de infecțiile virale (cel mai des întâlnit-rinovirusul) cu incidență sezonieră. Copiii fac între 3-6 rinofaringite acute pe an. În cursul evoluției bolii, poate surveni infecția bacteriană. Bacteriile cele mai frecvent întâlnite sunt streptococul de grup A, pneumococul, Haemophilus influenzae și stafilococul. Virusul implicat se transmite pe calea aerului prin particule contaminate (strănut, tuse) sau prin contact direct cu persoana bolnavă.

Inflamațiile acute ale faringelui

Forme clinice:

  • angine acute nespecifice
  • angine acute specifice
  • anginele din unele afecțiunile hematologice

Anginele acute nespecifice apar la ambele sexe și la toate vârstele , în special primăvara și toamna.

Inflamațiile faringiene pot fi împărțite in trei tipuri:

  • Leziuni catarale care corespund anginelor banale, congestive, difuze (angine roșii) sau asociate cu puncte albe si depozite cazeoase (angine eritemato-pultacee);
  • Leziuni cu false membrane precum angina pseudomembranoasă din difterie;
  • Leziuni cu pierdere de substanță, precum anginele ulceroase;
Forme clinice
  • Angina catarală eritematoasă(roșie) – este de etiologie virală cu debut brusc cu febră, frison, cefalee, mialgii, atralgii, oboseală, odinofagie și disfagie iar amigdalele sunt mărite în volum, tumefiate si congestionate.
  • Angina eritemato-pultacee(alba)-are ca etiologie streptococul beta hemolitic cel mai frecvent dar poate să fie produsă și de (stafilococ, pneumococ, Friedlander și se manifestă asemănător cu precedenta dar cu simptomatologie mai accentuată (febră, odinofagie intensă, adenopatii subangulo-mandibulare, cu amigdalite mărite de volum, congestionate, acoperite de un exudat alb, cremos care inițial este punctiform, apoi confluează și formează membrane.
Complicații
  • Locale-flegmoane periamigdaliene/cervicale;
  • Generale - renale (glomerulonefrita), reumatismale, digestive, vasculare (flebite, endarterite). Din cauza frecvenței mari a glomerulonefritei este necesară depistarea streptococului B-hemolitic în exudatul faringian, titru ASLO pe perioada bolii și la trei săptămâni după vindecare.
Tratament

Majoritatea faringitelor acute sunt autolimitate și necesită doar tratament suportiv: antipiretic și analgezic; hidratare corespunzătoare; aspirarea secrețiilor nazale; administrarea de decongestionante nazale pe termen scurt - 2-3 zile; analgezice și antiseptice locale pentru gât. Antibioterapia faringitelor adultului aduce beneficii doar în infecțiile cu Streptococ β-hemolitic de grup A.

Traheobronșita


Traheobronșita acută este o boală inflamatorie a căilor aeriene, caracterizată prin prezența sindromului bronșitic acut, cu debut recent și evoluție de scurtă durată.

Aceasta este foarte frecventă, mai ales sezonier (iarna), aproximativ 35-40% dintre consultațiile medicale ambulatorii sunt reprezentate de infecții acute ale căilor aeriene superioare.

După etiologie se împart în:

  • Traheobronșita acută virală, cea mai frecventă, poate să fie provocată de virusurile gripale A si B, virusurile paragripale de tip 1 și 2, VSR, adenovirusuri, rhinovirusuri, etc. dar poate să apară și în cadrul unor infecții virale sistemice precum virusul Epstein-Barr, virusul citomegalic, virusul rujeolic, virusul varicelei.
  • Traheobronșitele acute bacteriene produse de: pneumococi, steptococi, neisserii, anaerobi Bacteroides, etc.
  • Traheobronșita chimică apare după inhalarea de: vapori acizi (acid acetic, sulfuric, clorhidric), bioxid de azot, amoniac sau substanțe volatile (sulfuri, acetonă) sau la aspirația de suc gastric, etc.

Există și o serie de factori favorizanți, respectiv: frigul, fumul, praful, umiditatea, mucegaiul, tutunul, eforturile vocale dar și scăderea imunității organismului.

Agentul etiologic determină un proces inflamator, de intensitate variată a peretelui traheo – bronşic. Hiperemia este manifestarea precoce, urmată de denudare epitelială, edem şi adeseori, infiltrare leucocitară a submucoasei și producție de exudat mucopurulent.

Simptome

Traheobronșita acută este, de obicei, precedată de o infecție a căilor respiratorii superioare manifestată prin rinoree, arsură faringiană, odinofagie, disfonie.

Din punct de vedere clinic, boala apare mai ales în sezoanele reci şi se manifestă prin tuse seacă, iritativă, însoțită sau precedată de subfebrilități sau de febră, de senzația de gâdilitură în faringe sau de arsură retrosternală. Rară la început, aceasta devine în scurt timp foarte frecventă, chinuitoare, rebelă la tratamentul obișnuit, împiedicând somnul.

Manifestările respiratorii evoluează în 3 faze:

  • faza prodromală (1-2 zile) cu catar oculo-nazal, răgușeală, stare „gripală” cu mialgii, febră;
  • faza uscată (3-4 zile) cu tuse chintoasă, seacă, dureri retrosternale;
  • faza umedă (5-7 zile) cu apariția expectorației mucoase.

Transformarea expectorației în spută muco-purulentă sugerează suprainfecția bacteriană.

Examenul fizic poate evidenția raluri bronşice difuze mari (ronhusuri), în traheită; ronflante şi sibilante în bronşita bronşiilor mari; sibilante fine sau subcrepitante fine, uscate, localizate în prima parte a inspirului, în bronșita căilor aeriene mici.

Investigații

Investigațiile paraclinice sunt mai utile pentru diagnosticul unei boli asociate sau al unei complicații, decât pentru diagnosticul de certitudine al traheobronșitei acute.

  • Examenul radiologic pulmonar nu este indicat de rutină, ci doar uneori, pentru excluderea unei pneumonii interstițiale asociate.
  • Examenul bacteriologic al sputei, când aceasta devine purulentă.
  • Hemoleucograma şi VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) nu se indică de rutină.
  • Explorările virusologice şi cele serologice nu folosesc diagnosticului practic, fiind tardive.

Diagnosticul pozitiv în traheobronșita acută se bazează, de obicei, pe simptomele şi semnele clinice, iar un examen radiologic toracic, care să excludă alte boli sau complicații, este indicat numai dacă simptomele sunt severe sau prelungite. Se face și diagnosticul diferențial, în special, cu pneumoniile virale sau bacteriene, când febra este mare, starea generală este alterată sau se asociază durerea toracică. În aceste cazuri, sindromul clinic de condensare şi examenul radiologic permit un diagnostic exact.

O situație clinică mai frecventă este pneumonia atipică produsă de Mycoplasma pneumoniae, al cărei diagnostic poate fi mascat de tabloul traheobronșitei acute.

Evoluția traheobronșitelor acute este, in general, scurtă (5-10 zile) și favorabilă, dar evoluția trenantă, recăderile sau recidivele impun investigații suplimentare.

Complicații
  • pneumonie sau bronhopneumonie,
  • pleurezie,
  • adenopatie hilară, care poate determina obstrucție in teritoriul bronșiei lobare adiacente, cu repetarea episoadelor infecțioase in același teritoriu si constituirea de bronșectazii,
  • formele recidivante pot conduce la bronșită cronică sau la astm bronșic.

Formele severe pot asocia:

  • semne de insuficiența respiratorie acută
  • semne cardio-vasculare:
    • tahicardie
    • hipotensiune
    • tendință la colaps circulator
  • hemoptizie.

Formele recidivante obligă la căutarea unei afecțiuni cronice (focare ORL, stomatologice)

  • Nerezolvate, aceste forme au un prognostic rezervat deoarece se pot croniciza și pot conduce la apariția bronșiectaziilor iar prin asocierea cu stările de hipersensibilitate bronșică pot determina astm bronșic.
Tratament: măsuri generale
  • aerul inspirat umezit – aerosoloterapie;
  • hidratare adecvată (ceaiuri, sucuri naturale de fructe bogate în vit. C, etc.);
  • calea parenterală pentru echilibrarea hidro-electrolitică în cazurile cu febră înaltă și prelungită.

Tratament preventiv

  • vaccinarea antigripală se recomandă: vârstnicilor (peste 65 de ani), diabeticilor, pacienţilor cu insuficienţă cardiacă, renală şi respiratorie cronică, imunodeficienţilor (splenectomizaţi, SIDA);
  • imunomodulatoare: Bronhovaxom, de exemplu.

Tratament etiologic

  • Terapia antivirală este mai mult teoretică deoarece diagnosticul etiologic este tardiv.
  • Antibioticele sunt indicate când sputa este purulentă sau febra persistentă.

Tratament simptomatic

  • Tusea seacă, frecventă, obositoare: sedative ale tusei ; expectorante şi fluidifiante , dacă a devenit productivă și vâscoasă.
  • Febră: antipiretice.

Pneumonia


Detalii
Epidemiologie
Patogenia
Simptomele pneumoniei
  • Tuse seacă sau productivă; mucusul poate avea diferite culori (galben, verde, maro);
  • Febra – temperatura normală a corpului este între 36.1 si 37.3. Orice valoare peste acest interval se numește stare subfebrila și poate fi un simptom atât pentru pneumonie cat și pentru infectarea cu noul SARS CoV 2;
  • Dificultăți in respirație – manifestate prin tăierea respirației sau respirație foarte rapidă;
  • Frisoane;
  • Pierderea poftei de mâncare;
  • Pierderea gustului si a mirosului, apărute brusc – simptom specific pentru pneumonie și pentru infecția cu Sars-CoV-2; (pacienților cu sinuzita cronică le poate lipsi mirosul de mai multă vreme)
  • Durere toracică – care se agravează în momentul în care încep episoadele de tuse.

Trebuie menționat faptul că, unele persoane nu dezvoltă febră (în general vârstnicii sau diabeticii) și că unele forme de pneumonie severă se manifestă doar prin inapetență (scăderea poftei de mâncare ) si fatigabilitate/ oboseală.

Simptomele mai puțin frecvente pentru pneumonie sunt:

  • Respirație șuierătoare
  • Oboseală
  • Sânge cu mucus
  • Stări de greață sau vomă
  • Confuzie

Simptomele pneumoniei sunt foarte asemănătoare celor de gripă sau răceală. Spre deosebire de gripă și răceală, însă, în cazul pneumoniei, starea pacientului este mult mai severă iar simptomele persistă pentru mai multe zile. Febra poate ajunge până la 40 de grade Celsius și pacientul are dificultăți în respirație. Pneumonia poate avea forme mai ușoare sau mai severe, în funcție de mai mulți factori, printre aceștia numărându-se: vârsta, starea generală de sănătate si sistemul imunitar.

Semnele de gravitate (care necesită evaluare medicală de urgență, în contextul unei pneumonii) sunt:

  • frecvența respiratorie crescută (peste 30 respirații/minut)
  • confuzie sau somnolență
  • tensiune arterială scăzută (TA sub 90/60 mmHg)

La acestea se adaugă hemoptizia (expectorația cu sânge), mai ales la fumători, in cazul căreia este necesară cel puțin o radiografie toracică. Cianoza (culoarea vineție a mâinilor, a buzelor), poate fi un alt semn grav.

Deși simptomele pneumoniei virale și bacteriene sunt foarte asemănătoare, pneumonia virală este de obicei mai ușoară. Se poate îmbunătăți în una până la trei săptămâni fără tratament.

Deși în cursul timpului au existat mai multe clasificări, ultimele ghiduri clasifică pneumonia în:

  • Pneumonii acute comunitare, survenite în mediul extraspitalicesc;
  • Pneumonii nosocomiale, contractate în unitățile sanitare (incluzând pneumonia asociată ventilației mecanice și pneumonia asociată îngrijirilor medicale);
  • Pneumonia la persoanele imunodeprimate;
  • Pneumonia de aspirație.
Factori de risc
  • Factorii de risc în dezvoltarea pneumoniilor sunt reprezentați de: alcoolismul cronic, consumul de droguri, stări care diminuă/abolesc conștiența, tulburări de deglutiție, BPOC, bronșectazii, imunosupresia, vârstele extreme, neoplaziile (în special cele pulmonare), HIV, malnutriția, rezidența în colectivități (azile de bătrâni), spitalizările recente, tratament anterior cu penicilină/alte antibiotice, tabagismul, comorbidități. Modificarea florei oro-naso-faringiene la bolnavii spitalizați, după tratamente antibiotice repetate;
  • Boli debilitante (ciroză hepatică, diabet zaharat, neoplazii, insuficienţă renală);
  • Medicaţie cortizonică prelungită sau/şi tratamente citostatice;
  • SIDA sau alte condiţii patologice cu imunitate deprimată sau compromisă (limfoame maligne, splenectomie, sindrom nefrotic, transplante de măduvă sau de organe).
Clasificarea etiologică
  • Pneumonii infecțioase (cele mai frecvente): bacteriene, virale(adenovirusuri, parainfluenzae, RSV), Chlamidii, Richetsii,fungice, protozoare;
  • Pneumonii neinfecțioase: mai rare, determinate de agenți chimici, fizici sau prin uleiuri aspirate.
Clasificarea anatomo-clinică

Se descriu 4 stadii anatomo-patologice:

  • faza congestivă (primele 1-2 zile) – stadiul de proliferare microbiană caracterizată prin alterarea permeabilității capilare;
  • faza de hepatizație roșie (a 2-3 zi) – se poate observa în lumenul alveolar o rețea densă de fibrină, extravazare de hematii și un aflux de PMN;
  • faza de hepatizație cenușie (zilele 4-6) - faza de liză celulară;
  • faza de rezoluție, în care se resoarbe exudatul sub acțiunea digestiei enzimatice, prin fagocitoza macrofagică și prin evacuare bronșică.
Pneumonia Lobară

Se întâlnește mai des la adulți și este generată de Pneumococ, Klebsiella pneumoniae, Haemophilus influenzae, Legionella pneumophila, ea atingând un lob parțial sau total;

Tablou clinic: survine în cadrul unor epidemii la adultul tânăr, fără antecedente, cu debut acut, brutal. Pacientul prezintă febră înaltă (39-40 °C) cu frison intens, durere toracică acută ca o “lovitură de pumnal”, tuse seacă ințial, care devine apoi productivă.

La examenul clinic este evidențiat un sindrom de condensare, suflu tubar înconjurat de raluri crepitante, uscate, fine, matitate.

Radiografia toracică arată o opacitate alveolară densă, omogenă, sistematizată cu bronhogramă aerică, neretractilă.

Biologic, regăsim un sindrom inflamator cu leucocitoză sau leucopenie in formele grave.

Evoluția, după inițierea unui tratament cu antibiotice, empiric se observă o îmbunătățire în 48-72 ore, astfel febra dispare in 2-4 zile, leucocitoza se remite in 4-5 zile, imaginea radiologică se resoarbe după 2 săptămâni.

Diferența dîntre pneumonia alveolară și pneumonia interstițială
Pneumonie alveolară (Pneumococ) Pneumonie interstițială (Mycopasma pneumoniae)
Teren De obicei - tarat De obicei – normal (copil, tânăr)
Debut Brusc (ore) Progresiv (zile)
Frison Solemn Rar
Febră Peste 39-40 grade C Sub 39 grade C
Junghi Frecvent Rar / absent
Tuse Productivă Seacă
Spută Mucopurulentă / ruginie Absentă / sero-mucoasă
Herpes labial Frecvent Rar
Ex. obiectiv S. de condensare Normal / raluri bronşice
Rx. pulmonar Opacitate alveolară sistematizată, unilaterală +/- afectare pleurală Infiltrat interstial bilateral, nesistematizat +/- afectare alveolară
Hemogramă Leucocitoză > 15.000 Leucocitoză < 15.000
Hemocultura De obicei pozitivă Negativă
Ex. spută PMN / pneumococ predom Floră saprofită banală
Pneumonia Interstițială

Este generată de infecțiile virale (V. gripal), Chlamydii, Mycoplasme și este lezat interstițiul alveolar și peribronșic. Exudatul endo-alveolar este redus. Septurile alveolare și peribronșice sunt îngroșate de către edemul și infiltratul celular. Are debut progresiv, precedat de simptomatologie ORL cu tuse seacă, chintoasă, neproductivă.

Examenul obiectiv sărac, de cele mai multe ori normal sau cel mult, regăsim câteva ronchusuri. Radiografia toracică arată desen pulmonar consolidat sau opacități micronodulare diseminate difuz bilateral. Biologic, se evidențiază leucopenie frecventă și sindrom inflamator;

Bronhopneumonia

Survine pe un teren fragil: copil, bătrân, adult debilitat.

Germenii întâlniţi sunt Stafilococul auriu, Bacilii gram negativi, Legionella pn., Haemofilus influenzae, rar Pneumococul. Leziunile sunt plurifocale, bilaterale, predominant la baze sau pot fi nodulare (1-3 cm), diseminate sau/și confluente și epiteliul bronşic este adesea atins.

Debutul este brutal însoțit de febra (39° C), expectorație care devine rapid purulentă.

Clinic se evidențiază zone de matitate cu raluri bronșice și subcrepitante.

Radiografia de torace arată o multitudine de opacități nodulare cu contur flu, unele confluate, distribuite pe ambele câmpuri pulmonare.

Biologic regăsim un sindrom inflamator intens exprimat cu leucocitoză si neutrofilie. Se grefează adesea pe un teren debilitat cu bronșectazii, pacienți cu malnutriție sau diabetici.

Explorări paraclinice
  • Examen de spută: proba de spută trebuie colectata prin tuse profundă și are rolul să identifice bacteria implicată si antibioticele la care există sensibilitate (antibiograma). Nu se efectuează întotdeauna, dar este obligatorie persoanelor care necesită internare.
  • Teste sangvine: -hemoleucograma- Creșterea numărului de leucocite sanguine și neutrofile se observă la majoritatea pacienților cu PAC. Trebuie luate în considerare atât neutrofilele cât și limfocitele deoarece neutrofilia și limfopenia sunt asociate cu infecții severe și bacteremie.
    • sindrom inflamator cu creșterea VSH, fibrinogenului și proteinei C reactive. Un nivel al CRP < 20 mg/l la prezentare și cu simptome > 24 ore face improbabil diagnosticul de pneumonie, pe când un nivel al CRP > 100 mg/l face diagnosticul probabil.
    • Procalcitonina (PCT) este utilizată din ce în ce mai mult în diagnosticul și evaluarea terapeutică a pacienților cu pneumonie. Ghidarea tratamentului antibiotic după nivelul seric al PCT a scăzut durata medie de tratament de la 8 la 4 zile. CRP și PCT sunt egale în predicția riscului de mortalitate, dacă sunt asociate și cu CURB65. La pacienții vârstnici, CRP reprezintă un marker mai bun în predicția pneumoniei decât PCT.
  • Hemocultura: când există suspiciunea de răspândire a infecției pulmonare în sânge (bacteriemie), se recoltează probă de sânge din venă și se efectuează cultura sângelui pentru a identifica bacteria și pentru a ghida utilizarea antibioticului.
Examenul Radio-Imagistic

Examenul radioimagistic este indispensabil pentru managementul pneumoniei. Rolul principal al examinărilor imagistice este de a confirma diagnosticul de pneumonie. În cazul în care tabloul clinic este sugestiv pentru infecție iar modificările imagistice sunt în concordanță, un diagnostic definit de pneumonie se poate face. De asemenea, examenul imagistic poate avea un rol complementar în evaluarea răspunsului la tratament sau în identificarea unor condiții patologice preexistente ce favorizează și întrețin infecția.

  • Radiografia toracică: metodă rapidă și utilă pentru confirmarea diagnosticului.
  • Computer tomografia toracică: în situații dificile de diagnostic sau în caz de complicații, având un aport informațional superior radiografiei.
  • Ecografia pulmonară: o metodă de evaluare imagistică non-iradiantă, repetitivă, la patul pacientului, folosită atât în diagnosticul inițial al procesului pneumonic, cât și în monitorizarea acestuia

Modele imagistice

Clasic, se pot identifica trei modele imagistice de bază: consolidarea (condesarea alveolară, non-segmentară, pneumonia lobară), nodulii peribronșici (consolidarea lobulară, segmentară, bronho-pneumonia) și opacitațile în “sticlă mată” (pneumonia interstițială). Un alt model lezional întâlnit este cel micronodular cu distribuție variabilă (întâlnit în diseminarea hematogenă a infecției). De cele mai multe ori, aceste modele imagistice pot exista în același timp sau se pot succede.

FIBROBRONHOSCOPIA

Devine necesară pentru:

  • excluderea unui cancer bronșic obstructiv cu pneumonită retrostenotică,
  • suspiciunea de corp străin inhalat,
  • ca manevră dezobstructivă în cazul unor secreții bronșice abundente și dense generatoare de impact mucos,
  • când trebuie identificat agentul patogen microbian, manevra endoscopică impunând atunci asocierea unui lavaj bronho-alveolar.
SPIROMETRIA

Nu se recomandă să fie executată de rutină deoarece orice infecție pulmonară diminuează probele ventilometrice. La pacienții care sunt cunoscuți sau presupuși să aibă disfuncție obstructivă (astm, BPOC) se recomandă finalizarea episodului acut infecțios, după care va urma evaluarea spirometrică.

Complicații

Locale:

  • infecțioase: bronșectazii, pioscleroză, empiem pleural, grefare micoze;
  • degenerative: cancer bronhopulmonar;
  • hemoptizii: ruperea anevrismelor locale formate între circulaţia bronşică și sistemică la nivelul focarului supurativ;

Sistemice:

  • metastaze septice: abces cerebral, hepatic, endocardită;
  • amiloidoză;
  • caşexie;
Diagnostic diferențial

Principalele diagnostice diferențiale se fac cu:

  • pneumonii nebacteriene: atipice, fungice, alergice;
  • abcesul pulmonar înainte de evacuare,
  • pleurezia acuta,
  • neoplasmul bronşic (care poate fi subjacent)
  • embolia pulmonară,
  • tuberculoza pulmonară
  • corp străin inhalat complicat cu pneumonită retrostenotică
Tratament

Decizia terapeutică este influențată de:

  • Severitatea bolii;
  • Agenţii patogeni cauzali presupuşi pe baze epidemiologice;
  • Modelele rezistenţei la antibiotice: ABG anterioare;
  • Protocoalele terapeutice disponibile;
  • Antibioterapie prealabilă (recentă);
  • Rezultatul examenului microscopic al secreţiilor pulmonare;
  • Spectrul antimicrobian al antibioticelor respective;
  • Alte considerente farmacologice;
Măsuri preventive

Vaccin pneumococic

Indicat la vârsta> 65 ani, boli cardiovasculare, BPOC, diabet zaharat, alcoolism, ciroză, imunodepresie (HIV, insuficiență renală cronică, hemopatii maligne, persoanele cu transplant de organe, splenectomizați) etc.

Vaccin antigripal

Indicat la vârsta > 65 ani, boli cronice, angajații din centre instituționalizate.

Metodele de tratament pentru pneumonie diferă de la caz la caz, în funcție de severitatea simptomelor și de forma de pneumonie dezvoltată.

În cazul pneumoniei bacteriene, tratamentul poate consta în administrarea de antibiotice orale pentru o perioadă cuprinsă între 7 si 14 zile. În funcție de severitatea cazului si a simptomelor, antibioticele pot avea și administrare intravenoasă.

Tratamentul antibiotic al infecțiilor respiratorii este empiric în majoritatea cazurilor:

  • 30-50% din pacienți nu produc un eşantion de spută interpretabil;
  • 20-30% din pacienţii cu pneumonie au primit tratament antibiotic anterior evaluării pentru pneumonie;

Pe de altă parte, pneumonia virală nu poate fi tratată cu antibiotice pentru că acestea nu au niciun efect în cazul virusurilor.

Medicul specialist va prescrie medicamente antivirale ca formă de tratament pentru pneumonia virală. Complementar, tratamentul poate include și medicamente pentru reducerea febrei, pentru combaterea tusei seci sau productive precum și medicamente care să calmeze durerile toracice.

Pneumonia poate fi tratată și acasă, dacă simptomele nu sunt severe, doar după un consult de specialitate și prin respectarea recomandărilor de la medicul specialist. În acest caz, pacientului i se va recomanda multă odihnă, antibiotic (pneumonia bacteriană) și consum de lichide. Cazurile severe de pneumonie necesită spitalizare.

Indiferent de caz, tratamentul cu antibiotice pentru pneumonie trebuie luat pe toată durata recomandată, deoarece altfel există riscul ca bacteriile sa rămână în organism și să devină rezistente la antibiotic.

Pneumonia se vindecă după 2-3 săptămâni iar în aproape 6 luni, recuperarea este completă.

Terapia inhalatorie (aerosolii) și oxigenoterapia pot fi alte două metode de tratament pentru pneumonie. Oxigenoterapia, ca metodă de tratament pentru pneumonie, ajută la menținerea nivelului de oxigen în fluxul sanguin.

Există și tratamente naturiste pentru pneumonie, însă eficienta acestora este foarte redusă, luând în considerare faptul că, pneumonia este o afecțiune severă. Cu toate acestea, remediile naturiste pot ajuta în ameliorarea simptomelor pneumoniei.

Consultația de specialitate este recomandată în momentul în care persistă următoarele simptome:

  • dureri toracice;
  • tuse seacă sau productivă care nu cedează la tratamentul simptomatic;
  • febră de peste 39 de grade C;
  • dificultăți de respirație.
  • hemoptizie

Infecția SARS-COV-2


Actuala pandemie de coronavirus 2019 (COVID-19), cauzată de virusul coronavirus 2 (SARS-CoV-2) asociat sindromului respirator acut sever, reprezintă o criză acută de sănătate globală. În prezent, la nivel global, numărul cazurilor de COVID-19 a ajuns la cca 283 milioane, dintre care au decedat 5,41 milioane . În România, la momentul actual( decembrie 2021) au fost înregistrate 1,8 milioane de cazuri de îmbolnăviri dintre care 58,642 de decese.

Sars CoV2 a fost identificat în ianuarie 2020, din lavaj bronhoalveolar provenit de la pacienți diagnosticați cu pneumonie severă în Wuhan, China. Însă, un focar de 45 de cazuri de pneumonie atipică fusese raportat către OMS pe 31 decembrie 2019, iar în China au existat cazuri internate încă din primele zile din decembrie 2019.

Coronavirusurile sunt virusuri anvelopate, cu un genom ARN monocatenar cu polaritate pozitivă, de dimensiuni mari (27-32 kb). CoV-urile au provocat trei focare la scară largă în ultimele două decenii: sindromul respirator acut sever (SARS), sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) și acum COVID-19.

Toate COV-urile înalt patogenice, inclusiv SARS-COV-2, aparțin genului Betacoronavirus, grupa 2.

Secvența genomului SARS-COV-2 împărtășește ~ 80% identitate de secvență cu SARS-COV și ~ 50% cu MERS-COV. Genomul său cuprinde 14 cadre de citire deschise (ORF), dintre care două treimi codifică 16 proteine nestructurale (nsp 1–16) care alcătuiesc complexul de replicază. O treime rămasă, codifică nouă proteine accesorii (ORF) și patru proteine structurale: spike (S), înveliș (E), membrană (M) și nucleocapsid (N), dintre care Spike mediază intrarea SARS-COV în celulele gazdă. Cu toate acestea, gena S a SARS-COV-2 este foarte variabilă față de SARS-COV, împărtășind identitatea nucleotidelor <75%. Spike are un domeniu de legare la receptor (RBD) care mediază contactul direct cu un receptor celular, enzima de conversie a angiotensinei 2 (ACE2) și un situs de clivaj polibazic S1/S2 care este scindat proteolitic de catepsina L celulară și proteaza transmembranară serină 2. (TMPRSS2). TMPRSS2 facilitează intrarea virală la suprafața membranei plasmatice, în timp ce catepsina L activează Spike SARS-COV-2 în endozomi și poate compensa intrarea în celulele cărora le lipsește TMPRSS2. Odată ce genomul este eliberat în citosolul gazdă, ORF1a și ORF1b sunt traduse în proteine replicaze virale, care sunt scindate în nsps individuale (prin proteazele gazdă și virale: PLpro); acestea formează ARN polimeraza dependentă de ARN (nsp12 derivat din ORF1b). Aici, componentele replicazei rearanjează reticulul endoplasmatic (ER) în vezicule cu membrană dublă (DMV) care facilitează replicarea virală a ARN-urilor genomice și subgenomice (sgRNA); acestea din urmă sunt traduse în proteine structurale accesorii și virale care facilitează formarea particulelor virale.

Transmitere SARS-COV-2

Respiratorie, prin picăturile lui Pflüge (picături mari generate de tuse, strănut, vorbit precipitat, care nu se deplasează pe distanțe >2 m, motiv pentru care măștile trebuie purtate cu consecvență în spațiile închise în care se găsesc mai multe persoane).

Transmitere prin contact direct cu obiecte contaminate (“fomite”), din acest motiv dezinfecția periodică a suprafețelor cu etanol 70% sau hipoclorit de sodiu, 0.5% este importantă.

Transmiterea maximă se realizează în perioada simptomatică, pacienții fiind contagioși în special în primele 8 zile ale bolii, după care eliminarea de virus infecțios scade. Virusul poate fi transmis de la persoane pre-simptomatice, aflate în incubație (durata medie a perioadei de incubație fiind de 5 zile, cu limite între 0-14 zile), cel mai probabil cu 1-3 zile înainte de debutul simptomelor și chiar și de la persoane complet asimptomatice, deși cu eficiența mai scăzută comparativ cu cea din cazurile simptomatice.

Transmitere prin aerosoli. Deși într-un model experimental s-a arătat că virusul persistă în aer până la 3 ore, datele actuale nu susțin o transmitere foarte eficientă prin aerosoli a SARS COV2.

Transmiterea fecal-orală. La ora actuală, transmiterea fecal-orală nu poate fi complet exclusă, dar nu pare a fi un element determinant în lanțul epidemiologic.

SARS COV-2 infectează celule care prezintă receptorul ACE2 (enzima de conversie a angiotensinei 2) de pe mucoasa tractului respirator superior și inferior, în special celule epiteliale ciliate bronșice și pneumocite tip II (celule epiteliale alveolare pulmonare implicate în sinteza de surfactant) iar infectivitatea virală este activată sub acțiunea unei serin proteaze transmembranare (TMPRSS2).

Din datele disponibile la ora actuală, concentrații mari ale virusului sunt prezente cu 1-2 zile înainte de apariția simptomelor și după apariția acestora, pentru încă 8-10 zile. Deși ARN viral poate fi detectat prin real time PCR, încă o perioadă de timp (14-21 zile, și în unele cazuri chiar peste o lună de la remiterea simptomelor).

Ulterior, patogenia înregistrată în cazurile severe pare să fie tributară unui sindrom hiperinflamator generalizat, ca urmare a unei activări aberante a răspunsului imun, cu apariția unei așa numite “furtuni de citokine”. Aceasta este responsabilă de agravarea progresivă până la Sindrom de Detresă Respiratorie Acută (ARDS), cu hipoxemie severă și cu o mortalitate estimată de aproximativ 40%.

Modificări vasculare și alterări ale procesului de coagulare par să intervină în patogenia infecției severe cu SARS COV-2, fiind relativ frecvent raportate microangiopatii trombotice, coagulare intravasculară diseminată și tromboza vaselor medii și mari, care contribuie la disfuncțiile multiorganice din cazurile severe.

Simptomatologie

Pacienții cu infecție cu SARS-COV-2 pot prezenta o gamă largă de manifestări clinice, de la lipsa simptomelor până la boli critice. În general, adulții cu infecție cu SARS-COV-2 pot fi grupați în următoarele categorii de severitate a bolii; cu toate acestea, criteriile pentru fiecare categorie se pot suprapune sau varia între ghidurile clinice și studiile clinice iar starea clinică a pacientului se poate schimba în timp.

Infecție asimptomatică sau presimptomatică: Persoane care testează pozitiv pentru SARS-CoV-2 utilizând un test virologic (adică un test de amplificare a acidului nucleic sau un test antigen), dar care nu prezintă simptome care sunt în concordanță cu COVID-19.

Boală ușoară: Persoane care au oricare dintre diferitele semne și simptome ale COVID-19 (de exemplu, febră, tuse, dureri în gât, stare de rău, dureri de cap, dureri musculare, greață, vărsături, diaree, pierderea gustului și a mirosului), dar care nu au avut dificultăți de respirație, dispnee sau imagini anormale ale imagisticii pulmonare.

Boală moderată: Persoane care prezintă semne de boală respiratorie inferioară în timpul ambiental.

Boală gravă: Persoane care au SpO2 <94% la aerul ambiental, un raport dintre presiunea parțială arterială a oxigenului și fracțiunea de oxigen inspirat (PaO2/FiO2) <300 mm Hg, o frecvență respiratorie > 30 respirații/min sau infiltrate pulmonare >50%.

Boală critică: Persoane care au insuficiență respiratorie, șoc septic și/sau disfuncție de organe multiple.

Au fost raportate și cazuri de sindrom Guillain-Barré, o neuropatie periferică acută demielinizantă, declanșată de infecția virală, dar cu mecanisme patogenice autoimune, formele clinice descrise fiind variate (tetrapareză/tetraplegie flască, pareză/plegie facială, parestezii la nivelul membrelor, ataxie, și afectări severe de nervi cranieni cu disfagie sau insuficiență respiratorie).

Sunt frecvente si complicațiile cardio-vasculare (tromboze, sindrom coronarian acut, miocardită, insuficiență cardiacă, aritmii etc), ele fiind atribuite în general sindromului inflamator la nivel vascular.

Diagnostic

Diagnosticul de certitudine al infecției active se pune pe baza detecției acidului nucleic viral prin teste directe - real time PCR post-reverstranscriere.

Testele serologice evidențiază expunerea anterioară la infecție, fără să ofere informații despre prezenta infecției active. Seroconversia, cu apariția anticorpilor specifici antivirali, are loc între 14-21 zile de la debutul simptomatologiei. Testele serologice au o valoare epidemiologică importantă, permițând detecția cazurilor asimptomatice.

Factori de risc

Pacienții cu anumite comorbidități subiacente prezintă un risc mai mare de a evolua spre o formă severă de COVID-19. Aceste comorbidități, includ vârsta ≥65 de ani, boală cardiovasculară, boală pulmonară cronică, diabet, cancer, obezitate, boală cronică de rinichi, femeile însărcinate, fumătorii, pacienții transplantați și cei care primesc terapie imunosupresoare.

Imagistica și probele de laborator în Covid-19

Tehnica optimă de imagistică pulmonară nu a fost încă definită pentru persoanele cu infecție simptomatică cu SARS-COV-2. Evaluarea inițială pentru acești pacienți poate include o radiografie toracică, screening cu ultrasunete sau, dacă este indicat, o tomografie computerizată. Dacă este indicat, trebuie efectuată o electrocardiogramă. Testele de laborator includ o hemoleucogramă completă, inclusiv teste ale funcției hepatice și renale. Deși markerii inflamatori precum proteina C-reactivă (CRP), D-dimerul și feritina nu sunt măsurați în mod obișnuit ca parte a îngrijirii standard, rezultatele acestor măsurători pot avea valoare prognostică.

CT-ul de torace nu trebuie efectuat ca metodă de screening. CT-ul poate însă prezice o evoluție nefavorabilă sau să excludă alte complicații(embolismul pulmonar, edemul pulmonar, suprainfecțiile). Imagistica CT este caracteristică, dar nespecifică (sticlă mată, crazy paving, consolidări, reticulații, bronșectazii de tracțiune, aspecte combinate- după 3 săptămâni , cu distribuție multilobară și predominanța bazală/subpleurală).

Complicații infecțioase la pacienții cu COVID-19

Unii pacienți cu COVID-19 pot avea infecții suplimentare care sunt observate atunci când se prezintă pentru îngrijire sau care se dezvoltă în timpul tratamentului. Aceste coinfecții pot complica tratamentul și recuperarea. Pacienții mai în vârstă sau cei cu anumite comorbidități sau stări imunocompromise pot prezenta un risc mai mare pentru aceste infecții. Utilizarea imunomodulatoarelor, cum ar fi dexametazona, inhibitorii interleukinei-6 (de exemplu, tocilizumab) sau inhibitori ai kinazei Janus (de exemplu, baricitinib, tofacitinib) pentru a trata COVID-19 poate fi, de asemenea, un factor de risc pentru complicații infecțioase; cu toate acestea, atunci când aceste terapii sunt utilizate în mod corespunzător, beneficiile depășesc riscurile.

Complicațiile infecțioase la pacienții cu COVID-19 pot fi clasificate după cum urmează:

  • Coinfecții la prezentarea cu COVID-19: Deși majoritatea indivizilor prezintă doar infecția cu SARS-COV-2, au fost raportate infecții virale concomitente,de asemenea a fost raportată pneumonia bacteriană dobândită în comunitate, dar este mai puțin frecventă, cu o prevalență care variază de la 0% la 6% dintre persoanele cu infecție cu SARS-COV-2.Terapia antibacteriană nu este recomandată decât dacă există dovezi suplimentare pentru pneumonie bacteriană (de exemplu, leucocitoză, prezența unei condensari pe imagistică).
  • Reactivarea infecțiilor latente: Există raportări de cazuri de infecții subiacente cu virusul hepatitei B cronice și infecțiile latente cu tuberculoză care se reactivează la pacienții cu COVID-19 care primesc imunomodulatoare ca tratament, deși datele sunt în prezent limitate. Au fost raportate, de asemenea, reactivarea infecțiilor cu virusul herpes simplex și virusul varicela zoster.
  • Infecții nosocomiale la pacienții cu COVID-19: Pacienții spitalizați cu COVID-19 pot dobândi infecții nosocomiale obișnuite, cum ar fi pneumonia dobândită în spital (inclusiv pneumonia asociată ventilatorului), infecția tractului urinar asociat cateterului și diaree asociată cu Clostridium difficile. Diagnosticul precoce și tratamentul acestor infecții sunt importante pentru îmbunătățirea rezultatelor la acești pacienți.
  • Infecții fungice oportuniste: infecțiile fungice invazive, inclusiv aspergiloza și mucormicoza, au fost raportate la pacienții spitalizați cu COVID-19. Deși aceste infecții sunt relativ rare, pot fi fatale și pot fi observate mai frecvent la pacienții imunocompromiși și la pacienții care sunt pe ventilație mecanică. Majoritatea cazurilor de mucormicoză au fost raportate în India și sunt asociate cu diabetul zaharat și/sau cu utilizarea corticosteroizilor. Abordarea pentru gestionarea acestor infecții fungice ar trebui să fie aceeași cu abordarea pentru gestionarea infecțiilor fungice invazive în alte situații.
Opțiuni terapeutice

În prezent, schemele de tratament sunt dictate mai ales de protocoalele locale, fiind generate în funcție de disponibilitatea medicamentelor, experiența medicilor, dar și de literatura actuală, neexistând un ghid de tratament aplicat internațional. Totuși, sunt în desfășurare numeroase studii clinice ce urmăresc eficiența, raportul risc-beneficiu sau profilul de siguranță al unor molecule antivirale sau imunomodulatori.

Masurile de prevenție și control a infecției care pot reduce la minimum riscul de expunere:

  • Menținerea unei distanțe de siguranță față de alte persoane (cel puțin un metru), chiar dacă acestea nu par a fi bolnave;
  • Purtarea măștilor de protecție pentru nas și gură în public, în special în spații închise sau când nu este posibilă distanțarea fizică;
  • Spălarea periodică a mâinilor cu săpun sau dezinfectare cu soluții igienizante ce conțin 60 % alcool;
  • Vaccinare; Respectarea recomandările locale cu privire la vaccinare;
  • Dezinfectarea periodică a suprafețelor.
Vaccinuri SARS-COV-2

Vaccinurile ne păcălesc corpurile pentru a percepe vaccinul ca pe un antigen, determinând sistemul nostru imunitar să declanșeze un atac pentru a distruge antigenul. Apărarea organismului este prezentată sub formă de anticorpi care sunt proteine create pentru a se potrivi cu structura antigenului, în plus, față de mecanismele secundare de apărare care implică celulele T. Aproape 200 de programe de dezvoltare a vaccinurilor au lucrat pentru a crea vaccinuri împotriva virusului SARS-COV-2. Unii, precum Moderna și Pfizer, folosesc ARNm ca vaccin pentru a genera anticorpi împotriva proteinei S din interiorul celulelor umane . Alte strategii folosesc proteina S sau virusul inactivat în sine ca vaccin. Vaccinarea populațiilor împotriva SARS-COV-2 a avut succes în prevenirea infecției, dar în special a formelor severe și a decesului în multe țări. Cu toate acestea, unii oameni refuză vaccinurile, în timp ce mulți nu au acces la vaccinuri.

Testimoniale pacienți