Reabilitarea pulmonară


Reabilitarea pulmonară este un program de educare medicală și exerciții fizice care ajută pacienții cu boli respiratorii să-și gestioneze problemele de respirație, să crească rezistența la efort (energia) și să amelioreaze lipsa de aer.

Partea educațională a programului de recuperare va învăța pacientul cum să gestioneze respirația și cum să preia controlul asupra bolii. În general, în aceste programe de educare, pacientul învață cum să respire ritmat pe diverse activități zilnice, cum să își administreze corect medicația inhalatorie și cum să discute cu furnizorul de servicii medicale.

Partea de exerciții fizice reprezintă cealaltă componentă importantă a programului de reabilitare pulmonară. Această parte este efectuată în prezența unui kinetoterapeut sau fiziokinetoterapeut care va compune un program de exerciții fizice special croite pentru fiecare pacient în parte, în funcție de necesitățile acestuia. Exercițiile fizice vor respecta întotdeauna principiul accesabilității iar asta înseamna că mereu se vor compune exerciții simple și ușoare la început. Pe măsură ce mușchii devin mai puternici, și în funcție de progresia pe care o face pacientul, aceste exerciții vor deveni treptat mai grele și mai complexe.

Pe scurt, reabilitarea pulmonară învață pacientul cum să preia controlul asupra bolii astfel încât boala să aibă un efect cât mai mic asupra pacientului.

Principalele obiective ale reabilitării pulmonare


  • Reducerea simptomelor
  • Scăderea handicapului
  • Creșterea participării la activități fizice și sociale
  • Îmbunătățirea calității generale a vieții
  • Furnizare de suport social și emoțional

Aceste obiective sunt atinse prin educarea pacientului și a familiei, antrenamente cu exerciții fizice, intervenții psihosociale și comportamentale și prin evaluarea rezultatelor.

Impactul pe care boala îl are asupra pacientului și motivele de înrolare într-un program de reabilitare pulmonară.

Este foarte important să înțelegem ce efecte au bolile pulmonare asupra individului și astfel, conform clasificării internaționale a deficiențelor, a dizabilităților și a handicapurilor, elaborată de Organizația Mondială a Sănătății, efectele specifice ale pacientului sunt descrise după cum urmează:

  • Boala este o afecțiune patologică a corpului, cu un set unic de simptome și semne, care, deseori duce la deficienție iar acestea pot duce la deficit funcțional
  • Deficiența este orice pierdere sau anomalie a structurii sau funcției psihologice, fizice sau anatomice
  • Dizabilitatea este orice restricție sau lipsă de capacitate (rezultată dintr-o deficiență) de a efectua o activitate în modul sau în intervalul considerat normal pentru un individ. Deteriorarea activităților vieții de zi cu zi (ADL) are un impact asupra capacității individului de a trăi independent
  • Un handicap este un dezavantaj pentru un anumit individ, rezultat dintr-o deficiență care limitează sau împiedică îndeplinirea unui rol care este normal pentru acel individ

În general, la pacienții cu boli pulmonare, dizabilitatea se poate datora slăbiciunii musculare, problemelor scheletice sau boli primare ale inimii, capacității reduse de efort sau combinații a mai multi insuficiențe.

Astfel, trebuie să înțelegem că dacă avem o problemă pulmonară cronică pe care nu o tratăm din timp, aceasta poate să ducă și la alte efecte sistemice care în final vor avea un impact semnificativ asupra vieții și independenței individului.

Cine poate beneficia de astfel de programe?


Toți pacienții cu boli pulmonare pot beneficia de reabilitare pulmonară. Cel mai bine este să întrebați medicul curant dacă vă pretați la astfel de programe. Următorul pas este să se găsească cel mai apropiat spital care să furnizeze astfel de servicii iar ultimul pas este contactarea persoanei care se ocupă de astfel de programe. În România, persoanele de contact cât și cei care recomandă astfel de programe sunt medicii pneumologi sau cei de recuperare medicală. Medicul va lua decizia în funcție de: evaluarea stării de sănătate și rezultatele testelor funcționale.

Pacienții care pot beneficia de reabilitare pulmonară sunt cei care prezintă simptomatologie respiratorie datorită patologiei respiratorii. Pacienții ar trebui să fie motivați, să fie capabili să înțeleagă scopul și conținutul educațional al programului, să nu aibă probleme semnificative de deplasare. Studii randomizate controlate sugerează că inclusiv pacienții cu forme ușoare de boală pot beneficia de programele de reabilitare.

Pentru pacienții cu patologie non-BPOC, reabilitarea pulmonară a demonstrat reducerea simptomatologiei, creșterea toleranței la efort și îmbunătățirea calității vieții.

Conform ghidului AACVPR (American Asociation of Cardiovascular and Pulmonary Rehabilitation) ediția 5-a, afecțiunile care pot beneficia de reabilitare pulmonară sunt:

  • Boli pulmonare cronice obstructive:
    • BPOC (inclusiv deficitul de α1 antitripsină)
    • Astmul
    • Bronșiectazia
    • Fibroza chistică
    • Bronșiolita obliterantă
  • Boli pulmonare restrictive:
    • Boli pulmonare interstițiale
      • Fibroza pulmonară
      • Boli pulmonare profesionale sau de mediu
      • Sarcoidoza, sclerodermia, limfangiomiomatoza
      • Post COVID-19
    • Deformări ale peretelui toracic
      • Cifoscolioza
      • Spondilita ankilopoietică
    • Bolile neuromusculare cu disfuncție respiratorie
  • Alte condiții patologice:
    • Cancerul pulmonar
    • Stări pre/post chirurgicale toracice și abdominale cu disfuncție respiratorie
    • Stări pre și post transplant pulmonar
    • Stări pre și post LVRS (Lung Volume Reduction Surgery)
    • Dependența de ventilator
    • Pacienți pediatrici cu boli respiratorii
    • Boli respiratorii corelate cu obezitatea
    • Boli autoimune cu implicare pulmonară
    • Hipertensiunea pulmonară

Reabilitarea pulmonară în astmul bronșic


Antrenamentul prin exerciții fizice îmbunătățește capacitatea fizică a persoanelor cu astm, fără efecte dăunătoare asupra nivelului de control al astmului. Important, studiile controlate randomizate mai recente au arătat, de asemenea, efecte pozitive ale antrenamentului la simptomele astmului și calitatea vieții la adulții cu astm persistent moderat până la sever. Exercițiile fizice pot fi un factor important declanșator al simptomelor la unele persoane, chiar și atunci când astmul lor este bine controlat. Bronhospasmul indus de efort apare de obicei la 5-10 minute după efort. Ghidul GINA 2020 (Global Initiative for Asthma) recomandă pentru prevenirea bronhospasmului, administrarea în prealabil de β2agonist de scurtă durată.

Reabilitarea pulmonară în bronșiectazii


Pentru pacienții cu bronșiectazie, considerată mult timp o boală orfană, cu o prevalență în creștere în Europa și America de Nord, gradul de recomandare al reabilitării pulmonare este ridicat. Se recomandă un program de exerciții fizice personalizat cu creșterea nivelului de self-management și o evaluare multidisciplinară centrată pe nevoile individuale ale pacientului, cu scopul de a crește beneficiile programului de reabilitare pulmonară. În urma unui program de reabilitare pulmonară, pacientul beneficiază de creșterea capacitatății de efort și a calității vieții, reducerea numărului de exacerbări în următoarele 12 luni dar fără beneficii pentru reducerea anxietății și a depresiei.

Reabilitarea pulmonară în bolile interstițiale pulmonare


Intoleranța la efort este o caracteristică cheie a bolilor pulmonare interstițiale (ILD) și este adesea asociată cu dispnee marcată de efort. Două studii randomizate și controlate au demonstrat îmbunătățiri pe termen scurt în exercițiile funcționale de toleranță, dispnee și calitatea vieții după reabilitarea pulmonară în ILD. Un studiu efectuat pe 402 persoane cu ILD pe o perioadă de 11 ani, a arătat că reabilitarea pulmonară are un impact în reducerea simptomelor, creșterea capacității de efort și a calității vieții. Se recomandă ca exercițiile fizice să se desfășoare cu administrare suplimentară de oxigen.

Reabilitarea pulmonară în cancerul pulmonar


Majoritatea dovezilor privind reabilitarea pulmonară în cancerul pulmonar provine din studii efectuate pe pacienți care au cancer pulmonar cu celule mici (NSCLC). Reabilitarea pulmonară pentru pacienți cu NSCLC este asociată cu creșterea capacității de efort, a forței musculare și a activității fizice precum și reducerea simptomelor. Se recomandă pacienților cu cancer pulmonar, să înceapă reabilitarea pulmonară ori de câte ori acest lucru este posibil.

Reabilitarea pulmonară în hipertensiunea pulmonară


Utilizarea exercițiului terapeutic în hipertensiunea arterială pulmonară (HTAP) a fost relativ limitat până de curând, din cauza temerii că efortul poate declanșa apariția insuficienței cardiace drepte și risc de deces. În prezent, reabilitarea pulmonară bazată pe exerciții este acum recomandată și în această patologie cu monitorizarea în timpul efortului, a saturației de oxigen, a ritmului cardiac și a amețelilor, în cazul în care apar. În urma reabilitării pulmonare crește capacitatea de efort(cuantificată prin creșterea distanței parcurse la testul de 6 minute), scade frecvența cardiacă, tensiunea arterială, se îmbunătățeste saturația de O2, calitatea vieții, se reduce anxietatea și depresia.

Reabilitarea pulmonară în timpul exacerbărilor BPOC care au necesitat spitalizare


La pacienții care suferă de exacerbări se produce o pierdere acută a forței musculare, scăderea toleranței la efort și a calității vieții. Nivelul de activitate fizică este, de asemenea, dramatic scăzut în timpul internării în spital și cel puțin până la o lună după aceea.

Programul de exerciții poate să fie adaptat la limitarea severă a musculaturii respiratorii și/sau scheletice, folosind antrenamentul de rezistență sau antrenamentul pe intervale la intensități mari, utilizând și oxigenoterapia atunci când este nevoie. În mod clar, acești pacienți pot impune o monitorizare atentă din partea echipei de reabilitare. Cu toate acestea, deși este mai dificil pentru pacient, intrarea într-un program de reabilitare pulmonară este probabil cel mai eficient mod de a preveni următoarea exacerbare și de a crește intervalul de timp dintre exacerbări.

S-a arătat astfel că, inițierea cât mai precoce a reabilitării pulmonare după internarea pentru o exacerbare, este ceva sigur și conduce statistic și clinic la îmbunătățiri ale capacității de efort și a calității vieții, observabile evident la 3 luni.

Pe parcursul unei astfel de exacerbări se va recurge la:

  • fizioterapie toracică: tehnici de mobilizare a secrețiilor(când volumul de spută > 25 ml/24h sau se presupune existența unor atelectazii secundare impactului mucos) prin drenaj autogen, aplicarea presiunii expiratorii pozitive (PEP), combinarea cu PEP oscilantă–flutter terapia, percuţie, tapotamentul/vibrații, etc, cu metode de asistare a tusei, de relaxare și de învățare a respirației mai eficiente(pursed lips breathing);
  • ventilație non-invazivă (NIV). Pacienții care beneficiază de NIV nocturn și au fost incluși într-un program de reabilitare pulmonară intensiv, intraspitalicesc, au obținut după numai 29 de zile o îmbunătățire semnificativă a toleranței la efort dar și a calității vieții, în special în domeniul componentei mentale și a vitalității, comparativ cu cei ce au beneficiat numai de RP;
  • stimulare electrică neuro-musculară;
  • self-management;
  • mobilizare activă cât mai precoce

Reabilitarea pulmonară post COVID-19


Pacienții vindecați de infecție COVID-19, în special cei cu forme moderate și severe de boală, continuă să prezinte afectare fizică, funcțională și psihologică. Majoritatea pacienților continuă să prezinte fatigabilitate, tuse, dispnee și slabiciune musculară, fiind necesar elaborarea unui program complex de reabilitare pulmonară care să țină cont și de posibilele complicații care pot să apară la pacienții post COVID-19. Fiind o patologie complexă cu multiple implicații, este nevoie de o evaluare detaliată cu consulturi interdisciplinare în funcție de starea pacientului.

Conform Ghidului BTS 2020, categoriile de pacienți care necesită reabilitare pulmonară post COVID-19 sunt:

  • care au fost în secția ATI +/- ventilați mecanic
  • care au fost spitalizați mai mult timp și au necesitat oxigenoterapie cu debit crescut
  • care au beneficiat de ventilație non-invazivă
  • care prezintă simptome respiratorii (+/- pneumonie)
  • cei care nu au fost spitalizați dar prezintă simptome respiratorii

Următoarele categorii de pacienți nu se încadrează pentru includerea în programul RP:

  • cei cu probleme predominant neurologice, cardiace, renale sau politraumă care trebuie să facă reabilitare în centre specializate pentru aceste patologii
  • cei care au afecțiuni neoplazice și care necesită tratament de specialitate
  • cei aflați în stadii terminale sau care necesită paleație

Contraindicațiile includerii în programele de reabilitare pulmonară


Contraindicațiile includerii în programele de reabilitare pulmonară:

  • O contraindicație absolută pentru programele de reabilitare pulmonară ar fi, lipsa de motivație a pacientului de a participa în astfel de programe. Este important să se înțeleagă că reabilitarea pulmonară trebuie făcută activ din partea pacientului. Nu este ca și în cazul medicației, când se înhalează sau se înghit câteva pastile. În cazul reabilitării, este necesară o implicare activă între kinetoterapeut și pacient, unde se vor forma niște relații profesionale care necesită același răspuns.
  • Comorbidități instabile: angină pectorală, infarct miocardic recent, hipertensiune pulmonară severă, insuficiență cardiacă congestivă
  • Disfuncții cognitive severe sau boli psihiatrice

Întreruperea antrenamentelor


Antrenamentele se întrerup, de obicei, la cererea pacientului. În general, antrenamentul se întrerupe când apare lipsa marcată de aer care nu dispare după 1-2 minute de repaus, fatigabilitate marcată, amețeli, dureri în piept, palpitații.

Organizarea programelor de reabilitare pulmonară


În acest moment, în România există mai multe tipuri de programe de reabilitare pulmonară. Cele mai întâlnite sunt cele din cabinetele private și cele din spital. Programele de reabilitare din spital se pot împărți în două:

Pentru pacienții internați
Pentru pacienții în cadru ambulator

În cazul cabinetelor private, există mai multe dezavantaje mai ales la noi în țară. Aceste dezavantaje pornesc de la lipsa aparatelor de diagnosticare și evaluare și continuă până la cele legate de pacient, cum ar fi deplasarea până la cabinet.

În ultimul timp, a mai apărut o modalitate de furnizare a serviciilor de reabilitare pulmonară, și anume, prin tele-medicină. Adică, pacientul este acasă în fața calculatorului sau a telefonului și comunică în direct cu kinetoterapeutul. Evident că, și această modalitate de furnizare a serviciilor are avantaje și dezavantaje. Principalul dezavantaj este că, kinetoterapeutul nu poate corecta atât de ușor greșelile ce pot apărea.

La noi în țară, majoritatea programelor de reabilitare pulmonară se efectuează în spitale dintr-un motiv foarte important. Reabilitarea pulmonară necesită o echipă multidisciplinară!

În general, echipa multidisciplinară este compusă din:

  • Medic pneumolog
  • Radiolog
  • Asistent medical
  • Kinetoterapeut
  • Psiholog
  • Nutriționist

Care este rolul kinetoterapeutului și cum vă poate ajuta?


Kinetoterapeuții sunt recunoscuți ca jucând un rol important în gestionarea pacienților cu boli respiratorii. Folosesc o varietate de strategii care vizează reducerea activității de respirație, îmbunătățirea ventilației, creșterea funcției și facilitarea ameliorării lipsei de aer. Kinetoterapia toracică poate include poziționarea pentru a maximiza ventilația, gestionarea retenției secreției, respirația și exercițiile pentru întregul corp, pentru a îmbunătăți forța și funcția cât și aplicarea de adjuvanți pentru a maximiza funcția pulmonară.

Serviciile de kinetoterapie pot fi utilizate la toate vârstele și în toate etapele bolii, de la diagnosticarea precoce, la bolile cronice, de la episoade acute, până la îngrijirea în stadiul terminal. Ca atare, kinetoterapeuții au un rol clar și specific în majoritatea setărilor de îngrijire clinică. Rolul kinetoterapeutului în îngrijirea pacientului include: evaluare, sfaturi, educare și intervenția practică. Tradițional, kinetoterapeuții respiratori ajută la mobilizarea și eliminarea secrețiilor. Totuși, aceasta este doar una din diferitele probleme pe care kinetoterapeutul le adresează. Obiectivele kinetoterapeuților respiratori sunt:

  • Să mențină/îmbunătățească toleranța la efort
  • Să îmbunătățească abilitățile funcționale (activitățile de zi cu zi)
  • Să mențină/îmbunătățească activitatea fizică, să antreneze pacientul pentru a îmbunătăți modul de viață
  • Să reducă lipsa de aer și efortul respirator
  • Să îmbunătățească eficiența ventilației
  • Să ajute la recuperarea după ventilația mecanică și să seteze ventilația non-invazivă
  • Să mobilizeze și să ajute la expectorația secrețiilor
  • Să îmbunătățească cunoștințele medicale legate de boală ale pacientului
  • Să reducă durerea toracică

Kinetoterapeuții care sunt specializați în tratarea pacienților cu boli respiratorii au cunoștințe legate de fiziologia respiratorie, fiziologia musculaturii și a mișcării, capacitatea de creare de antrenamente fizice și principii de schimbare a comportamentului pacientului. Specializări ulterioare pot include expertiză în ventilația mecanică, livrarea de aerosoli și reabilitarea pulmonară.

Un kinetoterapeut ar trebui să atingă scopurile menționate mai sus folosind tehnicile bazate pe dovezi și ar trebui să cunoască care sunt cele mai eficiente intervenții.

După reabilitare, pacienții raportează îmbunătățiri în calitatea vieții, reducerea simptomelor respiratorii, creșterea toleranței la efort și abilitatea de a performa activitățile de zi cu zi și independență crescută. Cu toate acestea, reabilitarea pulmonară nu are efect asupra funcției pulmonare sau a schimbului gazos.

Kinetoterapeuții folosesc o varietate de strategii care urmăresc reducerea efortului respirator, îmbunătățirea ventilației, creșterea capacității fizice și ameliorarea respirației și a lipsei de aer. Terapia cutiei toracice poate include poziționări pentru maximizarea ventilației, managementul retenției de secreții, exerciții respiratorii specifice cât și pentru întregul corp pentru creșterea forției musculare și aplicarea adjuvanților pentru a îmbunătăți funcția pulmonară.

Deoarece lipsa de complianță la tratament este o problemă bine cunoscută atunci când se prescriu tehnici de respirație cât și pentru menținerea efectelor exercițiilor după reabilitare, kinetoterapeutul are și un rol în educarea pacientului.

Cum se creează astfel de program și care este principiul lor?


De cele mai multe ori, principala problemă pentru care pacienții cu boli pulmonare se adresează medicului sunt legate de tuse și respirație. Pacienții se prezintă cu o respirație greoaie sau cu o sete de aer. În termeni medicali, setea de aer se traduce ca dispnee. Kinetoterapeuții au o scală simplă după care se ghidează pentru a cuantifica această dispnee. Această scală se numește Scala Borg și este numerotată de la 0 la 10. 0 - reprezintă o respirație normală iar 10 - reprezintă cea mai grea respirație. Mereu, în funcție de această scală, se va face evaluarea lipsei de aer cât și cunatificarea și verificarea efortului depus de pacient. Adică, în funcție de această scală, noi putem crea diferite tipuri de exerciții și ne vom ghida mereu în funcție de ea pentru a grada efortul. Exact aceeași scală se aplică și pentru oboseala musculară. În termeni medicali, oboseala musculară se traduce ca fatigabilitate. Mereu se va face diferența dintre oboseala din respirație și oboseala provenită de la musculatura scheletică, adică mușchi.

Este foarte important să înțelegem că atunci când apare lipsa de aer, trebuie să luăm măsuri deoarece situația se poate agrava. Pentru a înțelege mai bine acest fenomen s-a compus o imagine simplă care ne arată că apare o spirală descendentă a lipsei de aer. Adică, datorită senzației neplăcute, ajungem să evităm efortul iar acest lucru va duce la o decondiționare/slăbiciune a musculaturii și încet, încet ajungem să avem lipsă de aer la eforturi tot mai mici.

Inactivitatea fizică joacă un rol extrem de important în continua degradare fizică, cât și în amplificarea senzației de lipsă de aer și disconfort respirator.

Activitatea fizică este singura metodă de ruperea a acestui lanț vicios al decondiționarii fizice și a lipsei de aer, datorate condiției fizice.

Conservarea energiei și tehnici de relaxare


O parte importantă a reabilitării pulmonare o reprezintă tehnicile de relaxare și conservare a energiei. Din punct de vedere biologic, relaxarea are dublu înțeles:

  • Din punct de vedere al fiziologiei musculare - reprezintă inversul stării de activitate a unui mușchi
  • Din punct de vedere al fiziologiei sistemului nervos - reprezintă inversul stării de tensiune nervoasă

Rolul relaxării la pacienții cu boli pulmonare:

  • Înlătură o serie de condiții care inhibă și perturbă respirație
  • Reechilibrează tonusul muscular general și cel al musculaturii respiratorii
  • Este principala metodă terapeutică pentru astmatici, pentru prevenirea și oprirea crizelor sau a stării de anxietate.

Cea mai simplă metodă de relaxare pe care o poate face orice individ acasă este relaxarea musculară progresivă (metoda Jacobson).

Relaxarea musculară progresivă (RMP) este o metodă eficientă de relaxare rapidă dar și de învățare a diferenței dintre starea de tensiune și cea de relaxare musculară. RMP presupune tensionare și apoi relaxarea a câte unei grupe musculare în parte, în combinație cu respirația. Se inspiră pe contracție și se expiră pe relaxare.

Indicaţii înainte de începerea tehnicii de relaxare:

  • alegeţi-vă un loc liniştit (departe de factori perturbatori), în care să nu fiţi deranjați pentru aproximativ 30 de minute
  • găsiţi-vă o poziţie confortabilă(de obicei culcat pe spate) şi asiguraţi-vă că ţineţi spatele drept
  • purtaţi haine comode care să nu vă strângă, preferabil din bumbac
  • temperatura camerei să fie una potrivită (nici prea rece, nici foarte cald)
  • nu executaţi această tehnică mai devreme de o oră după ce aţi servit o masă principală
  • descălţaţi-vă(dacă este posibil)
  • folosiţi respiraţia abdominală(adică inspirăm adânc încercând să bombăm stomacul)
  • începeți cu membrul dominant
  • mențineți încordarea mușchilor pentru aproximativ 7 secunde și relaxați pentru tot atâtea secunde

Tehnica de lucru
Conservarea energiei
Posturi de drenaj

Posturările de drenaj au rolul de a drena sau a facilita eliminarea secrețiilor în exces cu ajutorul gravitației, prin căile respiratorii, unde vor fi scoase prin tuse sau aspirație. Prin tuse dacă este conștient sau prin aspirare când pacientul nu poate să tușească sau este inconștient.

Majoritatea secrețiilor depind de activitatea ciliară, tuse, de vâscozitate, de viteza de formare și de viteza de decolare de pe pereții bronșici.

Drenajul trebuie ajutat de 3 factori facilitatori:

  • Tusea sau fluxul respirator - un flux expirator crescut ușurează eliminarea secrețiilor
  • Presiunea externă pe torace - mărește fluxul expirator; aceasta este o măsură eficientă mai ales la copii
  • Vibrațiile toracice externe - ajută la desprinderea secrețiilor de pe peretele toracic

Regulile drenajului - cum se execută:

  • Se face înainte de masă
  • Se execută cu un pahar de expectorație în mână
  • Se execută în funcție de necesitate(sau de mai multe ori pe zi, zonele cele mai pline/încărcate se drenează primele)
  • Un drenaj al întregului plămân durează 30-45 min., 5-10 min. fiecare segment
  • La sfârșitul poziționării se aplică vibrații, tapotament, presiune asupra segmentului
  • Pacientul trebuie să învețe să tușească activ
  • La pacienții cu fenomene obstructive majore, se administrează cu 10-15 min înainte, un aerosol(bronhodilatator)

Indicații:

  • se indică în toate afecțiunile care necesită drenaj, afecțiuni care prezintă secreții

Contraindicații:

  • Fracturile toracice
  • Urgențele medicale sau chirurgicale, ex: hemoptizii, pneumotorax, embolie pulmonară(bulă de aer pe traseul sangvin pulmonar), edem pulmonar, corp străin în cavitatea respiratorie, pacient foarte dispneic, suferințe cardiace asociate, vârstă înaintată, obezitate, hernie hiatală, dureri toracice și dureri abdominale.

Poziții – asigură drenajul

Pentru segmentele posterioare, lobii inferiori drept și stâng, la baza coastelor posterior. Pacientul se așează pe un plan înclinat, pe burtă, capul mai jos ca picioarele, brațele deasupra capului.

Pentru segmentul lateral, lobul inferior drept/stâng. Pacientul în culcat lateral stâng/drept cu o mână sub cap și o mână în față.

Pentru lobul mijlociu drept/stang. Pacientul în culcat lateral stâng/drept pe un plan inclinat, picioarele mai sus, mâinile sub corp.

Pentru segmentul anterior, lobii inferiori drept/stâng. Pacientul este pozitionat pe spate, cu genunchii îndoiți, tălpile pe sol și bazinul ridicat.

Pentru segmentul anterior, lobii stâng/drept. Pacientul este poziționat pe spate cu o pernă mică sub cap, genunchii îndoiți, tălpile pe sol.

Pentru segmentul posterior, lobii superiori(la nivelul omoplaților). Pacientul pozitionat pe burtă cu brațele deasupra capului.

Pentru segmentul posterior, lobul superior drept. Pacientul este pozitionat în culcat lateral stânga cu capul pe o pernă mare, invers pentru lobul stâng, cu antebrațul sprijinit în față pe o perină și genunchiul tot pe o perină.

Pentru segmentul apical(superior) - Pacientul așezat pe un scaun cu spatele sprijinit pe un spătar, brațele pe lângă corp, stând normal pe scaun.

Aveți o întrebare pentru noi?

Completați formularul de contact

Contact